Servicii prestate de parteneri

Tratamente balneare si de recuperare

Baza de tratament balnear ce apartine Ministerului Sănătății, este amplasata în vecinătatea Complexului Paradiso, trecerea făcându-se prin interior si oferă pacientilor o gama larga de proceduri pentru tratarea afectiunilor reumatologice, neurologice centrale si periferice, circulatorii, respiratorii sau dermatologice digestive, prin imbinarea principalilor factori naturali terapeutici: apă sulfuroasă și
nămol sapropelic de la Techirghiol.
Afectiuni tratate in baza de tratament:
1. Afecţiuni ale aparatului locomotor: reumatism cronic degenerativ sau inflamator în perioadele inactive, sechele post laminectomie pentru hernie de disc, tulburări statică vertebrală, sechele traumatice coloană vertebrală, etc.
2. Afecţiuni ortopedico-traumatice: fracturi, entorse, luxaţii, status post osteosinteze metalice, endoproteze, etc;
3. Afecţiuni neurologice centrale şi periferice: sechele accident vascular, pareze, nevralgii;
4. Afecţiuni ale aparatului respirator: rinite cronice alergice, rinosinuzite cronice, bronşite cronice, astm bronşic cronic, bronşită astmatiformă;
5. Afecţiuni dermatologice: psoriazis vulgar, alergodermii cronice;
6. Afecţiuni asociate: tulburări de circulaţie periferică (varice, arteriopatii cronice, insuficientă limfatică periferică);
7. Afecţiuni endocrinometabolice: gută, obezitate;
8. Afecţiuni urinare: litiaze, infectii urinare cronice (cura de băut apa sulfuroasă);
9. Afecţiuni digestive: dischinezii biliare, gastrite cronice hipoacide, colopatii cronice, constipaţie habituală (cura de băut apa sulfuroasă).
Procedurile care se efectuează în baza de tratament:
a. Hidrotermoterapie: împachetare cu nămol parţială şi generală, împachetare parafină, baie sulfuroasă caldă, baie plante, baie plante cu bule, baie nămol, afuziuni alternante, duș subacval, saună și criosaună;
b. Masaje: masaj manual cu ulei, masaj manual cu nămol, masaj manual cu unguent terapeutic
c. Kinetoterapie – individuală şi de grup la sală; Hidrokinetoterapie – individuale şi de grup în bazin cu apă sulfuroasă;
d. Pneumoterapie: aerosoli individuali cu substanţe medicamentoase, aerosoli terapie individuală cu apă minerală sulfuroasă tamponată şi apă de mare;
e. Electroterapie:
-curenţi de joasă frecventă: curenţi diadinamici: ionizări, ionogalvanizări, Trabert, băi galvanice 4 celulare, băi Stanger
-curenţi de medie frecventă interferenţială
-curenţi de înaltă frecventă: unde scurte, ultrasunete, ultrasonoforeză, crioultrasunet, Tecar (TKR);
-diapuls – înaltă frecventă pulsatilă, aplicabil şi pe membre protezate cu efect antiinflamator, antialgic, de scurtare a procesului de calusare şi de vindecare accelerată a stărilor posttraumatice
-magnetoterapie locală sau generală
f. Fototerapie: infraroşii, laserterapie
g. Tratamente complementare: acupunctură, infiltraţii

*** Pe lângă tratarea afecțunilor mai sus amintite, în cadrul bazei de tratament există un cabinet privat de Geriatrie și gerontologie ce oferă tratamente personalizate cu Gerovital H3 – un produs original al prof. Dr. Ana Aslan, factor neuroptrop, anti depresiv, vitaminic eutrofic și regenerant celular în tratarea procesului de îmbătrânire și tulburărilor trofice asociate ale organismului. Gerovital H3 a fost elaborat de prof. Dr. Ana Aslan doctor în științe medicale după
cercetări laborioase în anii 1946-1956. A fost experimentat în diferite forme de reumatism, boli neurologice, boli degenerative, boli sistemice cu rezultate pozitive la toate nivelele. Gerovital H3 stimulează activitatea biochimică celulară cu rol biocatalitic și anabolizant, acționând la nivelul membranelor și mitocondriilor celulare stimulând oxigenarea și regenerarea celulară. A trecut proba
timpului rămânând cel mai longeviv și eficient tratament în procesul de îmbătrânire din medicină cu evidentă prevenție și tratare a bolilor asociate acestui proces. Ana Aslan spunea ca a îmbătrâni frumos și demn este o artă și o putem face adăugând viață anilor și ani vieții cu ajutorul tratamentelor cu Gerovital H3.

Farmacie cu circuit deschis
La parterul complexului se găsește o farmacie cu circuit deschis.